23. Noe și potopul - Geneza 7:6-24

Cuvânt și fapte - Een podcast door Costi Gogoneață | Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea | RVS | adventist.ro

În acest episod pastorii Costi Gogoneață și Laurențiu Ionescu analizează pasajul din Geneza 7:6-24: "Noe era de șase sute de ani când a venit potopul pe pământ. Și Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevasta sa și cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului. Din dobitoacele curate și din dobitoacele necurate, din păsări și din tot ce se târăște pe pământ, au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească și câte o parte femeiască, așa cum poruncise Dumnezeu lui Noe. După cele șapte zile, au venit apele potopului pe pământ. În anul al șase sutelea al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a șaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare și s-au deschis stăvilarele cerurilor. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți. În aceeași zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham și Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe și cele trei neveste ale fiilor lui cu ei: ei și toate fiarele câmpului după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi. Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viață. Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească și câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis ușa după el. Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut și au ridicat corabia, și ea s-a înălțat deasupra pământului. Apele au ajuns mari și au crescut foarte mult pe pământ, și corabia plutea pe deasupra apelor. Apele au ajuns din ce în ce mai mari și toți munții înalți, care sunt sub cerul întreg, au fost acoperiți. Cu cincisprezece coți s-au înălțat apele deasupra munților, care au fost acoperiți. Și a pierit orice făptură care se mișca pe pământ, atât păsările, cât și vitele și fiarele, tot ce se târa pe pământ și toți oamenii. Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viață în nări, tot ce era pe pământul uscat, a murit. Toate făpturile care erau pe fața pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe și ce era cu el în corabie. Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile."