#25 Mona Nicoară

Pe Bune - Een podcast door DoR

Mona Nicoară este regizor, producător și programator în cadrul festivalului de film documentar One World Romania. Deși în tinerețe Mona a fost atrasă de cărți și literatură și a studiat limbi străine, imediat după Revoluție a început să lucreze ca activist pentru drepturile minorităților. A devenit interesată de documentar treptat, mai întâi ca asistent de producție pentru filmul Underground Children și apoi ca regizor al documentarului Școala Noastră, care vorbește despre segregarea romilor dintr-o școală dintr-un sat din Transilvania. În filmul documentar Mona a descoperit o unealtă care vine în completarea eforturilor din activism prin felul în care poveștile umane pot genera empatie pentru o cauză. Cu toate acestea, nu crede că un film poate schimba realitatea. Chiar dacă e interesată de drepturile omului în continuare și protestează pentru respectarea lor, în prezent, Mona spune că se consideră mai mult artistă decât activistă, pentru că arta răspunde acum unor căutări personale. Podcastul Pe Bune este susținut de UniCredit Bank și de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu. Editor sunet: Horia Baldea. Asistent producție: Elena Văduva. Muzică adițională: Krackatoa - The Passing of Time; Krackatoa - Ascent of Sham.