#34 George Roșu

Pe Bune - Een podcast door DoR

George Roșu nu este ilustrator ci artist, o precizare pe care ține să o facă de fiecare dată când vorbește despre ocupația lui. Spune că folosește desenele ca să-și dea cu părerea despre lucrurile care se petrec în jurul lui, cum ar fi știrile zilei, și să arate cu degetul acolo unde simte că trebuie arătat, cum ar fi curentul naționalist din ce în ce mai prezent în țară. Nu-i place să-și explice munca și crede că lucrările unui artist ar trebui să vorbească despre el, dar își dă seama că uneori trebuie să joace și rolul unui galerist sau om de PR. Cel mai în largul lui se simte la expoziții pentru acolo intră în contact cu oamenii care îi apreciază munca și poate schimba idei pe viu cu ei. Nu-și propune ca desenele să aibă umor sau să fie sarcastice, dar așa ies pentru că așa este el și îi place să râdă în timp ce lucrează. Însă are mereu grijă să nu apeleze la un umor facil sau grobian, pentru că își dorește ca lucrările lui să pună oamenii pe gânduri. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu. Editor sunet: Horia Baldea. Asistent producție: Elena Văduva. Muzică adițională: Broke For Free – Love Is Not; Broke For Free – XXV.