Angelica Stan: "Poezia reprezintă ceva din structura mea."

Perfect Contemporan - Een podcast door Ramona Boldizsar

Azi am vorbit la Perfect Contemporan cu poeta Angelica Stan. M-a cucerit prima oară cu O femeie urmărește ploaia de la etajul opt (Casa de Pariuri Literare) și recent cu exponate de artă brută (Casa de Editură Max Blecher). Spațiile, locurile, arhitectura par întotdeauna esențiale în poezia Angelicăi și azi am avut ocazia să vorbim mai multe despre asta. Cu o voce caldă ne-a povestit și despre arhitectură și despre poezie, despre timiditate și siguranță. Ne-am aventurat succint pe tărâmul inteligenței artificiale cu întrebarea: ce ne facem dacă într-o zi o să citim o poezie super bună scrisă de un AI și nici nu știm c-a fost scrisă de un AI? Am explorat stările și rutina în poezie, limbajul, dar și dacă găsești adevăr în poezie, despre tine sau despre lume. Vă dorim ascultare plăcută! Muzica de la început vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino)